eh, faculta striga la mine, am încercat de atâtea ori să o ignor, şi totuşi, uite, nu am reuşit aşa că m-am ridicat din pat şi am zburat ca vântul şi ca gândul către strada horea.
voiam să ajung la ora de norvegiană dar soarta nu a ţinut din nou cu mine (sau nu am mai vrut eu să ţină). am ajuns la un alt curs, o suprapunere, după nu mai aveam niciun chef de aceleaşi rahaturi lingvistice, ce e prea mult strică, îmi pare rău de profă, e o nemţoaică foarte ca lumea. whatever. am fugit de la ora ei ca să mă văd cu mon, ne-a bătut soarele, ne-a ameţit, ne-a încălzit. cândva o să putem fi fericiţi.
azi?
ce faci când lumina ta
pleacă cu altă lumină?
îmi ceri un foc şi te prefaci
că nu ai nicio vină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu